Maria Tănase - ultima scrisoare către soţul ei
Dintre toţi bărbaţii pe care i-a iubit Maria Tănase, grecul Clery Sachelarie, fost moșier și magistrat, cu 13 ani mai mare, i-a fost singurul soț din decembrie 1950 și până la moartea ei, pe 22 iunie 1963.
"Când a pus ochii pe Maria, grecul scăpătase, era complet lefter... Fără să se sinchisească, şi-a dus viaţa pe lângă ea fără să facă nimic. Întocmind de regulă austriace şi martingale la curse, ospătându-se fără reţinere la Capşa, unde Maria rămânea nu o dată datoare costul prânzului..."
și-l amintește Gaby Michailescu, în cartea "Maria cea fără de moarte".
Dar Maria l-a vrut și l-a iubit așa cum era. Lui i-a scris pe patul de moarte, lui i-a încredințat ultimele gânduri și rugăminți, lui i-a cerut iertare înainte de-a pleca așa cum și-a imaginat:
"Cu racheta o să sui/ În tăria cerului/ Şi fac haltă de-ajustare/ Doar la cele două Care./ Eu mă urc în carul mic/ Şi c-un fir de borangic/ Trag cu mine la plimbare/ Tot tarafu-n Carul mare."
"Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie.
Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui.
Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte.
Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată.
Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată.
Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte.
Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare.
Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti.
Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră (...)
Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție:
Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagănă..."
Sursa: Internet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu