Luminiţa Hortenzia Dobrescu, interpretă de muzică uşoară şi prima câştigătoare de la noi a Trofeului „Cerbul de Aur” - s-a născut în Bucureşti, la 5 iunie 1946.
Pasiunea pentru muzică i-a fost insuflată de tatăl ei, care ştia să cânte.
La şcoală a fost colegă cu Angela Similea.
Spre sfârşitul liceului, Luminiţa a fost remarcată de profesorul de muzică şi inclusă într-un cvintet de muzică populară. Cu acest grup a debutat pe scena amatorilor, la „Modern Club”, în 1965. În acelaşi an, tot cu cvintetul, a cântat la TVR şi aşa a fost observată de realizatorii emisiunii de muzică uşoară pentru tineret - „Clubul tinereţii”.
Apoi, George Grigoriu i-a compus prima melodie - „Doar băieţii sunt de vină” - care a ajuns şlagăr în scurt timp şi Luminiţa a trecut la profesionişti.
Îşi dorea să ajungă medic şi chiar a dat examen de admitere la Medicină.
Ulterior a vrut să urmeze Canto, dar a fost admisă la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” - Secţia Pedagogie.
Era studentă în anul III când a participat la „Cerbul de Aur”.
În 1966, a jucat în două musicaluri: „Omul şi camera” şi „Pantoful Cenuşăresei” şi a participat pentru prima dată la Festivalul de la Mamaia.
A devenit apoi o prezenţă constantă în emisiunile muzicale ale TVR şi a luat parte la turnee în URSS, Iugoslavia, Israel, Bulgaria, Olanda, Belgia şi RDG.
În 1967 a început colaborarea cu Teatrul „Constantin Tănase”.
În 1968 a obţinut Medalia de bronz la Festivalul Mondial al Tineretului de la Sofia.
În 1969 a câştigat Trofeul „Cerbul de Aur”, iar în următorul an a susţinut un recital la Festival.
În 1969 a ocupat locul al II-lea la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară de la Bratislava.
În 1970 a primit Marele Trofeu la Festivalul de Muzică Uşoară de la Sopot.
În perioada 1965 - 1970, cariera sa muzicală a cunoscut ascensiunea, Luminiţa ajungând una dintre cele mai apreciate cântăreţe de la noi, fiind plătită foarte bine şi apreciată inclusiv de cuplul prezidenţial.
Acest lucru a dus însă şi la propunerea de a colabora cu Securitatea, motiv pentru care artista a decis să plece în exil. A decis să rămână în Germania în 1970, a divorţat de soţul ei. În noua ţară a învăţat 4 limbi, a cerut azil politic şi, după 7 ani, a primit cetăţenia germană, fiind nevoită să renunţe la cea română. În România, în urma unui proces politic, a primit 10 ani condamnare, dar a fost aministiată după 3 ani.
La Berlin a semnat un contract cu o casă de producţie, a înregistrat 10 discuri, a susţinut spectacole cu Orchestra Radiodifuziunii din Berlin, a colaborat cu televiziunea bavareză la realizarea unui film, s-a recăsătorit (pentru 10 ani), a avut mai multe expoziţii (era pasionată de pictura pe sticlă şi pe hârtie japoneză) şi a trimis banii în ţară, în scop umanitar.
Ulterior şi-a deschis o galerie de artă, în 1982, concentrându-se pe această activitate, cariera artistică rămânând pe planul secund.
A revenit în România, pentru prima dată, în 1988.
În 1989 şi-a încheiat activitatea la galeria de artă şi a mers în Toscana pentru a locui alături de noul ei partener. Din 2006 s-a stabilit lângă Milano, desfăşurând activitatea de expert de artă.
Între 1995 - 1999 a fost Consul Onorific al României în landurile germane Brandemburg şi Sachsen-Anhalt.
Pe 9 iunie 2012, la Sala Radio din Bucureşti, a lansat - printr-un spectacol live de 2 ore, un dublu album, cu 22 de piese.
TVR i-a dedicat un film documentar - „Drumul unui Cerb de Aur”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu