miercuri, 23 iunie 2021

La mulţi ani, Grigore Gherman!

Îndrăgitul interpret de muzică populară - Grigore Gherman, s-a născut la 23 iunie 1987, în satul Pasat (Cernăuţi - Ucraina), în Ţinutul Herţa (Nordul Bucovinei).

Se pare că dragostea pentru muzică a moştenit-o din familie - bunicul matern era un cunoscut lăutar, care cânta la vioară foarte bine, la fel ca şi bunicul de pe tată; fraţii mamei cântau la diverse instrumente, iar mama lui Grigore avea o voce foarte frumoasă.

Încă din copilărie, privind la televizor, îşi dorea să cânte şi să ajungă pe scenele mari.

A urmat Şcoala de muzică din Mogoşeşti şi a urcat pe scenă - pentru prima dată - la vârsta de 12 ani, alături de Orchestra Valea Prutului, din Horbova.

A absolvit Facultatea de Litere - Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii „Yurii Fedkovici” din Cernăuţi şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, secţia Compoziţie Muzică Uşoară.

În timp ce urma studiile la Cernăuţi, în 2009, a obţinut Premiul al II-lea la Concursul „Studentul anului”.

Şi-a început activitatea literară înainte de a se muta în România, publicând poeme în reviste şi ziare din Cernăuţi, dar şi din Republica Moldova sau România.

În 2009 a apărut volumul de debut - „Epoca nedescifrată”, iar în domeniul literar a primit două premii pentru poezie: Premiul „Octavian Goga” şi Premiul „Septentrion literar”.

Pe plan muzical, talentul său a fost recunoscut prin mai multe premii pe care le-a primit la diferite festivaluri şi concursuri, cum ar fi:

- Trofeul - Festivalul „În grădina cu flori multe”;

- Trofeul - Festivalul „Ponoare, Ponoare”;

- Trofeul - Festivalul „Pe marginea Dunării”;

- Premiul I - Festivalul „Irina Loghin”;

- Premiul I - Festivalul „Munte, munte, brad frumos”;

- Premiul al II-lea - Festivalul „Mamaia”;

- Premiul al II-lea - Festivalul „Doina Bărăganului”;

- Premiul de Popularitate - Festivalul „Pe deal la Teleormănel”;

- Premiul Radio România - Festivalul „Mariana Drăghicescu”;

- Premiul de Popularitate - Festivalul de muzică uşoară „Ghiocelul de aur”;

- Premiul pentru cel mai autentic costum popular românesc - Festivalul „Doina”.

A cântat împreună cu mari orchestre, inclusiv cu „Lăutarii” maestrului Nicolae Botgros, cu „Mugurelul” şi „Folclor”, toate de la Chişinău, „Doina Gorjului”, „Valahia”, „Doina Bărăganului”, „Balada Siretului”, „Ciocârlia” etc

A lansat mai multe materiale discografice, este invitat deseori în emisiuni radio-tv de folclor şi participă la numeroase spectacole în ţară şi în străinătate, evenimente publice sau private.

A fost moderator, pentru un sezon, al emisiunii „La hanul cu veselie”, de la Favorit TV.

În prezent este şi profesor de pian şi canto pentru un grup de copii - „Mlădiţe ilfovene”, împreună cu interpreta Marioara Man Gheorghe.

A scris versuri pentru unele dintre cântecele sale, dar şi pentru alţi colegi: „Miere dulce-i dragostea”, „Grigoraş din Bucovina”, „Lelea cea nemăritată”, Mama”, „Prutule, când curgi la vale”; „De la Iaşi la Chişinău” (interpret: Constantin Bahrin), „Gospodar ca mine nu-i” (interpret: Andrei Balan), „La cireşul de pe vale” (interpretă: Iulia Mihai), „Dragă mamă, dragă tată” (interpretă: Tatiana Martin, din Chişinău), „Mamă, ceasul vieţii bate” (interpretă: Ana Pătrăşcioiu) etc.

Autor: Pe o aripă de cânt

Un comentariu:

  1. La multi ani cu sanatate si felicitari ptr.toata activitateade pana acum!

    RăspundețiȘtergere