„Subsemnata Maria Tănase Pappadopulo Sachelarie, domiciliată în Bucureşti, str. Popa Nan nr. 32, raion 23 August, căsătorită cu Clearh Pappadopulo Sachelarie, mama, un frate şi o soră fiind în viaţă, fără descendenţi, dispun pentru cazul încetării mele din viaţă următoarele:
Las toată averea mea mobilă, ce se va găsi în patrimoniu la data decesului meu, sorei mele Aurelia Tănase, domiciliată în Bucureşti, Intrarea Livada cu Duzi nr. 21, raion Nicolae Bălcescu, şi soţului meu Clearh Pappadopulo Sachelarie cu acelaşi domiciliu cu subsemnata, pe care-i rog să ia numai împreună hotărâri privind averea rămasă.
Dacă fratelui meu Francois Ştefan Tănase îi va face plăcere vreun obiect, indiferent de valoarea lui, rog pe sora mea şi soţul meu să-i dăruiască spre caldă şi duioasă amintire.
Nepoţilor mei, celor trei copii ai fratelui meu şi celor trei copii ai sorei mele, le las toată dragostea mea de mamă şi îi rog să iubească pe Minodora ca pe sora lor şi să nu se supere dacă îi rog s-o ocrotească de va avea nevoie.
Pe băieţii fratelui meu şi sorei mele, precum şi pe soţul Ştefaniei, îi implor cu cuvânt de moarte să nu fumeze de aci încolo şi să-l iubească pe nenea Clery cum m-au iubit pe mine şi cum eu i-am iubit pe ei.
Las, ca cea mai aprigă dorinţă a mea, ca ritualul înmormântării mele să nu formeze obiectul vreunei vulgare acţiuni, ci să fie sobru.
După moarte corpul nescăldat, ci numai şters cu alcool, să fie la dispoziţia medicilor dacă vor considera că este cazul a se folosi de el la autopsie.
Una din cele două cămăşi albe de mătase naturală, pe care le am în dulap, să fie pusă pe sub rochia de pichet albă ce se găseşte la spital şi care se botonează în spate.
Pe cap să-mi pună colţarul de pichet alb, iar în picioare ciorapi albi scurţi.
Cu limbă de moarte îi rog să nu aducă nimănui la cunoştinţă moartea mea, cu excepţia oficialităţilor, şi în orice caz înmormântarea să fie anunţată cu o zi mai târziu chiar celor ce m-au cunoscut. Nu vreau mascaradă şi panoramă. Să nu mi se facă parastas decât la şase săptămâni. Să-mi care apă cu cofa şi să se închine cineva la cimitir în fiecare zi timp de şase săptămâni.
Să nu vină la slujba religioasă niciun popă afară de preotul şi părintele Bejenaru Vasile din suburbia Cărămidarii de Jos, raion Nicolae Bălcescu, căruia îi sărut mâinile pentru ultima dată, că atunci când mamei şi tatălui meu le era greu, s-a oferit să-mi fie tată şi mamă. Îi mulţumesc în veci pentru ţinuta lui curată şi pentru omenia de care a dat dovadă cum se cuvenea tot timpul vieţii sale. Se va găsi cineva să-i răspundă la ritualul slujbei. Aş vrea din străfund ca mama să nu afle de moartea mea, să i se spună că sunt plecată undeva în străinătate pentru tratament şi, din când în când, să i se citească o aşa-zisă carte poştală de la mine. Nu va fi greu, că ea nu vede. Tot ce am hârtii, scrisori, culegeri, absolut tot, precum şi scrisorile ce sunt în sacul de pânză albă, să-mi fie puse în sicriu – aşa aş vrea dacă s-ar putea şi nu jicnesc pe nimeni din familie sau din conducerea ţării căreia îi port recunoştinţă pentru blânda comportare faţă de mine.
Dacă se va putea şi nu va fi greu aş vrea ca pe un drum secetos şi dornic de apă să se facă o fântână şi în loc de acele parastase, pe care le interzic, din când în când să fie ajutat câte un student şi o studentă cu plata cantinei sau a posibilităţilor de masă şi să nu fie nimeni trist.
Le doresc viaţă lungă şi sănătate tuturor acelora pe care i-am cunoscut, chiar dacă unora le-am stat greu în drum şi au considerat să mă cunoască după placul lor şi nu după caracterul şi firea mea.
Îmbrăţişez pe toţi şi doresc să le fie viaţa îmbelşugată, liniştită, sănătoasă şi în voie bună.”
Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu