6 mai 1990, orele 13.00 - 19.00...
În cadrul acţiunii simbolic intitulată
„Podul de flori peste Prut”,
aproximativ 1.200.000 de români au trecut de o parte şi de alta a Prutului, fără a avea nevoie de acte sau viză (pentru prima dată după cel de-al doilea Război Mondial), pentru a sărbători revederea cu rudele, apropiaţii, prietenii, după o jumătate de secol de dezbinare.
De-a lungul anilor, Prutul i-a despărţit pe români, dar în ziua de 6 mai 1990, orice graniţă a dispărut.
De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani - Pererita, Stânca - Costești, Iași - Sculeni, Ungheni - Pod Ungheni, Albița - Leușeni, Fălciu - Țiganca, Oancea - Cahul și Galați - Giurgiulești.
„Zecile de mii de români de pe ambele maluri au răbufnit ca un fluviu. Românii au fost primii care au intrat în URSS fără permisiune...”,
îşi aminteşte Ion Ungureanu, pe atunci ministru al Culturii și Cultelor.
„La Pod, în satul meu, venise și un medic din Chișinău cu baiețelul său, care să fi avut vreo patru anișori și căruia tatăl său îi promisese încă la Chișinău că va vedea români.
Cei de pe malul drept erau uzi leoarcă. Oamenii din Pererita mea aduseseră în fugă haine uscate pentru oaspeții doriți.
Se vorbea într-o limbă comună - în română.
După două-trei păhăruțe de țuică începuseră să cânte - intonau aceleași cântece comune.
La vârsta când încă nu era atins de minciunile noastre lingvistice, băiețelul medicului întrebase cu o naivitate cuceritoare pe tatăl său:
„Tată, mi-ai promis să-mi arăți români. Care-s ei?”...”,
povestea Grigore Vieru.
„Era o tensiune emoțională de nedescris.
Oamenii se strigau pe nume unii pe alții și se regăseau după ani și ani.
La un moment dat, de partea cealaltă a râului s-a aruncat un bărbat în apă și a început să vină spre basarabenii de dincoace. Ai mei din Pererita stăteau încremeniți. Aveau mari emoții și nu îndrăzneau să facă nici o mișcare până s-a aruncat un pererîtean în apă. După el au pornit și ceilalți.
S-au întâlnit toți la mijlocul Prutului și au încins acolo, în apă, o horă, lucru nemaivăzut și nemaiauzit nicăieri în altă parte a lumii.
De aceea spun că par caraghioși astăzi cei care ironizează Podul de Flori. Nu poate fi ironizată lacrima bucuriei.”,
mai spunea Grigore Vieru.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu