În Iaşi, pe Strada Ralet nr. 7, funcţionează Casa Memorială „George Topârceanu”.
De fapt, mai întâi, clădirea a aparţinut prietenului acestuia, scriitorul Demostene Botez.
A fost construită la sfârşitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea.
În 1919, aici era sediul redacţiei revistei „Însemnări literare”, tipărită de Topârceanu, Mihail Sadoveanu, Garabet Ibrăileanu şi Demostene Botez.
În 1932, casa a fost pusă la dispoziţia lui Topârceanu, care a locuit aici până la 7 mai 1937, când a trecut la cele veşnice.
Apoi, până în 1983, a fost locuinţă particulară.
Însă, în anul 1983, proprietarii din acel moment au donat-o Complexului Muzeal Iaşi.
După lucrări de renovare, la 22 iunie 1985 a fost inaugurată Casa Memorială „G. Topârceanu”, care aparţine de Muzeul ieşean al Literaturii Române.
În interior sunt expuse o serie de obiecte care au aparţinut poetului (scrumiera, pipa, o călimară, tocul, aparatul de fotografiat, discuri, acte, fotografii originale, tablouri, reviste, manuscrise etc).
În anul 2004, clădirea a fost inclusă pe „Lista monumentelor istorice din judeţul Iaşi”.
Autor: Pe o aripă de cânt
Foto: Andrei Stroe
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu