Cunoscutul taragotist - Dumitru Fărcaş, unul dintre cei mai buni rapsozi români, s-a născut la 12 mai 1938, în localitatea Groşi (Maramureş), şi a părăsit această lume la 7 august 2018, la Cluj.
S-a născut într-o familie cu tradiţie muzicală (bunicul şi tatăl au cântat la fluier, iar cei doi fraţi mai mari - la clarinet).
A studiat la Liceul de Muzică, iar între 1962 - 1967 a urmat cursurile Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca (Facultatea de Interpretare, secţia Oboi).
După ce a terminat Academia, a învăţat autodidact taragotul, împrumutând unele dintre tehnicile specifice oboiului.
Şi-a început cariera profesională în 1960, atunci când s-a angajat ca instrumentist în cadrul Ansamblului „Maramureşul” din Baia Mare.
După 2 ani a preluat Ansamblul „Mărţişorul” al Casei de Cultură a Studenţilor din Cluj, împreună cu care a cutreierat lumea: din Australia până în Canada, din Argentina până în Coreea de Nord, şi cu care a obţinut numeroase premii naţionale şi internaţionale, despre care afirma:
„Am câştigat tot ce se putea câştiga... Discul de aur, Ciorchinele de aur, Medalia de aur, cel mai bun şef de orchestră...”
Dintre premiile şi distincţiile primite, amintim:
- 1962 - Premiul I și titlul de Laureat - Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților - Helsinki;
- 1970 - membru al Uniunii Artiştilor Muzicieni din Elveţia „Suissa”;
- 1972 - „Discul de aur” - decernat de Academia „Charles Cros” din Paris;
- 1977 - „Diplomă de onoare” - Institutul Smithsonian Washington DC, SUA;
- 1991 - Laureat al Premiului „Ethnos”;
- 1999 - Laureat al Festivalului „Smithsonian Folklive Festival” - Washington;
- 1999 - Premiul I - Festivalul Internațional de la Bruxelles;
- 2000 - Premiul „Inter-Lyra” - Olimpiada de Muzică și Dans „Cele cinci Lyre” - Budapesta;
- „Cetăţean de onoare” al oraşelor: Phenian (Coreea de Nord), Cluj Napoca, Bucureşti, Reşiţa, Baia Mare, precum şi al comunei natale;
- Preşedinte de onoare al Congresului Internaţional al Taragotiştilor;
- 2002 - Crucea Naţională „Serviciul Credincios” clasa a III-a - pentru „crearea şi transmiterea cu talent şi dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizaţia românească şi universală”;
- 2004 - Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului” - „în semn de apreciere a întregii activităţi şi pentru dăruirea şi talentul interpretativ pus în slujba artei scenice şi a spectacolului”;
- 2009 - Titlul de „Doctor Honoris Causa” - Academia de Muzică „Ghe. Dima” Cluj;
- 2018 - Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler.
Despre Dumitru Fărcaş au apărut, de-a lungul anilor, numeroase articole în ziare, reviste, a participat la o multitudine de spectacole de radio şi televiziune, i-au fost editate mai multe materiale discografice.
Multumim pt trecerea in revista a unei parti din activitatea maestrului
RăspundețiȘtergere