vineri, 7 mai 2021

Nămăieşti (Argeş) - Casa Memorială „George Topârceanu”

În judeţul Argeş, la 6 km de Câmpulung Muscel, în satul Nămăieşti din comuna Valea Mare – Pravăţ, se află Casa Memorială „George Topârceanu”.

Aici s-a stabilit familia poetului la un moment dat şi, tot aici, el şi-a petrecut o parte a vieţii.

Casa ţărănească, veche de peste 100 de ani, acoperită cu şindrilă, are demisol, etaj şi pridvor la faţadă.

Ea a aparţinut socrilor, în 1966 – fiind donată de către soţia sa, pentru a fi organizat muzeul.

Muzeul propriu-zis este amenajat la etaj, în două camere şi un hol, acolo unde se pot vedea numeroase exponate care amintesc de viaţa şi activitatea lui Topârceanu: ultimul portret, un tablou al soţiei, manuscrise, reviste, alte documente, o parte a corespondenţei sale, cărţi, mobilier din fosta cameră de lucru, bastonul, cutia puştii de vânătoare, fluierul la care cânta, geamantanul, faţa de masă lucrată de mama sa etc.

În faţa casei este o statuie din bronz a poetului, realizată de către ofiţerul Marius Butunoiu, în anul 1973, iar pe soclu sunt ultimele versuri din „Balada morţii”.

În prezent, Casa Memorială aparţine de Muzeul Municipal Câmpulung şi este declarată monument istoric.

La Nămăieşti sunt înmormântaţi: fratele vitreg al lui Topârceanu – Ion Mateescu (fost profesor la Şcoala de Arte din Iaşi), surorile sale – Raliţa şi Alexandrina, soţia şi fiul poetului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu