In Memoriam: Octavian Paler

Octavian Paler, scriitor, jurnalist, editorialist, critic şi eseist, s-a născut la 2 iulie 1926, într-o familie de ţărani din localitatea Lisa (pe atunci în judeţul Făgăraş, în prezent – judeţul Braşov), şi s-a stins la 7 mai 2007, la Bucureşti.

A urmat clasele primare la şcoala din satul natal, după care, între 1937 – 1944, a fost admis – ca bursier – la Colegiul „Spiru Haret” din Capitală. În urma unui conflict cu directorul şcolii (fratele mamei sale), a fost nevoit să urmeze ultimul an la Liceul „Radu Negru” din Făgăraş.

A studiat cu pasiune – în special filosofia, elina şi latina, la finele liceului fiind declarat „Promovat cu laude”.

După ce a susţinut examenul de bacalaureat la Sibiu, între 1945 – 1949, a urmat – în acelaşi timp – două facultăţi la Bucureşti: Facultatea de Litere şi Filosofie, şi pe cea de Drept.

Tudor Vianu l-a susţinut pentru a fi numit profesor la Catedra de Estetică, dar Octavian Paler a refuzat, fiind atras de Radio. Astfel, între 1949 – 1961, a fost redactor de programe culturale, corespondent special, redactor – şef adjunct al Redacţiei Culturale din cadrul Radiodifuziunii Române.

S-a căsătorit în anul 1951, iar în 1955 i s-a născut unicul copil – Alexandru.

Debutul publicistic a avut loc în 1958, când revista „Luceafărul” i-a publicat versurile.

În 1964, pentru trei luni, a fost corespondent al Agenţiei Agerpres la Roma.

Între 1965 – 1968 a fost director general al Televiziunii Române, iar între 1968 – 1970 – director general adjunct al Radiodifuziunii.

Anul 1970 a marcat debutul editorial, cu volumul de poezii – „Umbra cuvintelor”.

Între 1970 – 1983, a fost redactor – şef al cotidianului „România Liberă”.

În 1976 a devenit preşedinte al Consiliului Ziariştilor.

În 1983 au început persecuţiile la adresa lui Octavian Paler, din cauza ideilor pro-occidentale şi a criticilor la adresa partidului şi a conducătorului. În urma pensionării medicale, Securitatea i-a stabilit domiciliu forţat şi i-a interzis anumite activităţi culturale.

După Revoluţie, împreună cu alţi colegi, a înfiinţat „Grupul de Dialog Social”, o platformă civică.

A devenit director onorific şi editorialist al „României Libere”, dar a scris editoriale şi pentru „Cotidianul” şi „Ziua”.

Dintre numeroasele premii şi distincţii primite de-a lungul timpului, amintim:

- 1971 – Ordinul „Steaua Republicii” clasa a IV-a;

- 1972 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România;

- 1978 – Premiul Academiei Române;

- 1980 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România;

- 2003 – Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler;

- 2005 – Premiul „Opera Omnia” – Uniunea Scriitorilor din România etc.

În urma unui accident vascular cerebral grav, suferit în 2000, starea sa de sănătate s-a deteriorat tot mai mult, iar în urma unui stop cardio-respirator, a trecut la cele veşnice în 2007, fiind înmormântat la Cimitirul „Sfânta Vineri”.

În amintirea sa, o strada şi Biblioteca Municipală din Făgăraş, precum şi Şcoala din satul natal îi poartă numele.

Opera sa cuprinde scrieri adunate în mai multe volume:

- 1972 – „Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia);

- 1974 – „Drumuri prin memorie II (Italia);

- 1975 – „Mitologii subiective”;

- 1978 – „Apărarea lui Galilei”;

- 1979 – „Scrisori imaginare”;

- 1980 – „Caminante”;

- 1981 – „Viaţa pe un peron”;

- 1983 – „Polemici cordiale”;

- 1984 – „Un om norocos”;

- 1986 – „Un muzeu în labirint. Istorie subiectivă a autoportretului”;

- 1987 – „Viaţa ca o coridă”;

- 1993 – „Don Quijote în est”;

- 1994 – „Rugaţi-vă să nu vă crească aripi”;

- 1995 – „Vremea întrebărilor”;

- 1996 – „Aventuri solitare”;

- 2001 – „Deşertul pentru totdeauna”;

- 2004 – „Autoportret într-o oglindă spartă”;

- 2005 – „Eul detestabil: o istorie subiectivă a autoportretului”;

- 2005 – „Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican” (ediţia a II-a);

- 2007 – „Calomnii mitologice”;

- 2007 – „Convorbiri cu Octavian Paler”;

- 2008 – postum – „Poeme”;

- 2010 – postum – „Rugaţi-vă să nu vă crească aripi”.

Autor: Pe o aripă de cânt