In Memoriam: George Topârceanu

Poet, prozator, memorialist, publicist şi traducător, George Topârceanu s-a născut la Bucureşti, la 20 martie 1886, şi s-a stins la Iaşi, la 7 mai 1937.

A venit pe lume în familia Paraschivei (ţesătoare de covoare) şi a lui Gheorghe Topârceanu, originari de pe meleagurile Sibiului.

Primii doi ani de şcoală i-a urmat la Bucureşti, apoi a continuat studiile în localitatea Şuici (judeţul Argeş), acolo unde s-a stabilit familia, pentru o vreme.

A învăţat apoi la Liceul „Matei Basarab” şi la Colegiul „Sfântul Sava” din Bucureşti, după care s-a angajat ca funcţionar la Casa Bisericii, dar şi ca profesor suplinitor, alternând cu perioadele în care a fost şomer şi a dus o viaţă boemă.

S-a înscris la Facultatea de Drept, la care a renunţat în favoarea celei de Litere, dar nu a finalizat studiile.

Primele încercări literare sunt consemnate în perioada şcolii primare, dar debutul a avut loc la 19 ani, când i-au apărut primele versuri în revista „Belgia Orientului”, semnate cu pseudonimul „G. Top”.

A mai colaborat cu publicaţiile: „Duminica”, „Revista noastră”, „Revista ilustrată”, „Sămănătorul”, „Spiruharetul”, „Ramuri”, „Viaţa socială”, „Neamul românesc literar”.

În 1909, după ce în „Viaţa românească” i-a apărut parodia – „Răspunsul micilor funcţionari”, Garabet Ibrăileanu l-a chemat la Iaşi, numindu-l – iniţial – subsecretar, apoi secretar de redacţie al revistei.

În perioada 1912 – 1913, Topârceanu a editat revista „Teatrul”.

În 1912 s-a căsătorit cu Victoria Iuga, învăţătoare, împreună având un fiu, dar căsnicia nu va dura. Ulterior, între poet şi Otilia Cazimir, s-a înfiripat o poveste de dragoste.

În 1916 are loc debutul editorial, cu două volume: „Balade vesele” şi „Parodii originale”.

A încercat să finalizeze studiile de filosofie, dar a fost mobilizat, participând la campania din Bulgaria şi apoi la Primul Război Mondial, fiind luat prizonier (până în 1918) la Turtucaia.

Revenind de pe front la Iaşi, împreună cu Mihail Sadoveanu scoate – un timp - revista „Însemnări literare”, până în 1920, când a reapărut „Viaţa românească”, unde a fost prim-redactor.

Într-o vreme, a fost şi inspector special al teatrelor şi spectacolelor din Moldova.

În 1926 a primit Premiul Naţional de Poezie.

În 1934 a început să publice – în „Revista Fundaţiilor Regale” – romanul satiric „Minunile Sfântului Sisoe” (neterminat).

În 1936 a devenit membru corespondent al Academiei Române.

În acelaşi an, împreună cu Sadoveanu şi cu alţii, a scos revista „Însemnări ieşene”.

În primăvara lui 1937 era internat într-un sanatoriu din Viena, încercând să trateze cancerul hepatic de care suferea.

De acolo a trimis către „Adevărul literar” – un pamflet de solidarizare cu Sadoveanu (articol apărut postum), care fusese atacat în presă.

După ce a revenit în ţară, starea de sănătate i s-a agravat rapid şi, în miezul zilei de 7 mai 1937, George Topârceanu s-a stins în casa prietenului său din Iaşi, Demostene Botez.

Alte volume din creaţia lui Topârceanu: „Balade vesele şi triste”, „Migdale amare”, „Scrisori fără adresă”, „Pirin – Planina. Epizoduri tragice şi comice din captivitate”, „Amintiri din luptele de la Turtucaia”, „Strofe alese. Balade vesele şi triste”, „În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare”, postum – „Minunile Sfântului Sisoe”.

A tradus „Visul unei nopţi de vară”, de W. Shakespeare.

Autor: Pe o aripă de cânt