„Am fost dintotdeauna îndrăgostit de lumea satului...”

„Am fost dintotdeauna îndrăgostit de lumea satului.
Așezarea în care m-am născut, situată la vărsarea Motrului în Jiu, de unde și numele Gura Motrului, are o istorie bogată, dar mai ales oameni smeriți și buni. Pe toți, sat și oameni, i-am purtat mereu cu mine, mă însoțesc la orice pas, m-au inspirat; acolo îmi sunt rădăcinile, acolo a fost școala mea de căpătâi (cei șapte ani de-acasă), la fel de importantă ca multele școli prin care am trecut. Amintirile sunt și acum foarte puternice, mi se derulează prin ochii minții imagini cu sătenii aceia simpli și plini de bună-cuviință, cu mâinile bătătorite de coarnele plugului, cu fețele arse de soare, umili în marea lor credință față de Dumnezeu.

Nu țin minte pe cineva care să fi muncit în zi de sărbătoare; tot satul punea sapa deoparte și venea la petrecere, într-o frățietate neîntâlnită nicăieri de-atunci încoace.
E ceva care m-a urmărit toată viața și mă înduioșează aproape mistic: toate casele aveau ferestrele spre uliță, iar ele erau despărțite în ochiuri, prin lemnăria așezată în formă de cruce...
În acest univers am început eu a iubi cântecul. N-aveam radio, de televiziune nici vorbă atunci, dar ascultam, peste gard, la difuzorul vecinului nostru mai înstărit, vocile Mariei Lătărețu, Ion Luican și Emil Gavriș. Și-am zis că vreau să ajung ca ei. Dar în gândul meu năzuința se formulase mai simplu:

„Vreau să-mi văd numele în afișe, pe garduri și să mă aud la radio.”...”

Interviu pentru "Lumea satului"

 

„Cele mai frumoase amintiri din copilărie sunt de pe uliţele satului. Acolo îmi pierdeam nopţile, la poarta mândruţelor. Am fost un iubitor de cântec şi de frumos. Fără acestea, viaţa nu-şi are rostul.”

 

„Eu am plecat de-acasă cu gândul de a cânta. Băteam pe la toate porțile, să m-asculte și pe mine cineva, să-mi spună dacă am vreo șansă să mă afirm.
La liceu, la Filiași, am cântat cu orchestra școlii, am început să iau premii, să fiu cunoscut în satele zonei. Când am ajuns la Institutul Pedagogic din Craiova am mers pe la sindicate, când la unul, când la altul, ziceau că „nu scăpăm de ăsta ca popa de Păcală”.
În anul 1966, țin minte și data, era pe 2 mai, am participat la un festival republican al artei studențești, iar acolo președinta juriului, Emilia Comișel, mi-a spus:

„Măi, Gheorghe, tu ești oltean sadea, cânți foarte frumos, dar nu ai personalitate, nu ești tu, cânți cântecele altora, trebuie să-ți găsești drumul tău”.
Mi-a fost destul de greu să știu cum să-mi găsesc drumul, am început să caut piese vechi prin sate, nu prea găseam și în acea clipă m-am hotărât să creez texte și melodii. Şi tot atunci mi-am propus să fac asta într-un fel în care lumea să mă știe după cântec, să nu fie nevoie să mi se spună numele pentru ca ascultătorul să recunoască interpretul.”

Interviu pentru "Lumea satului"