marți, 11 mai 2021

La mulţi ani, Gheorghe Roşoga!

Gheorghe Roşoga, îndrăgit interpret de muzică populară, s-a născut la 12 mai 1945, în satul Gura Motrului, din judeţul Gorj, într-o familie numeroasă, el fiind al şaselea copil.
Aşa după cum singur a declarat, a moştenit dragostea de cântec de la tatăl său, care „avea un glas extraordinar, cânta foarte frumos şi era renumit în zonă”.

Şi-a pierdut mama pe când avea numai 18 ani şi era în timpul bacalaureatului.

În 1966 a fost Laureat al Festivalului Republican al Artei Studenţeşti şi a câştigat concursul de televiziune „Emoţii în premieră” (ulterior „Floarea din grădină”).
În 1968 a început înregistrările la Radio, cu orchestra condusă Victor Predescu.
În 1969 a fost Laureat al Concursului Republican al Artiştilor Amatori şi a primit „Premiul Special” al Comitetului de Cultură şi Arte, la Festivalul „Maria Tănase”, pentru balada „Jiule, haiducule”.
În 1971 a câştigat Trofeul Festivalului „Maria Tănase”, cu cântecul "Cea, Priene", după care a debutat discografic la „Electrecord”.
În 1972 a însoţit diferite ansambluri folclorice în numeroase turnee peste hotare (Belgia, Olanda, Franţa, Anglia, Germania, Austria, Bulgaria, Chişinău), impresionând prin calităţile vocale şi modul deosebit al interpretării, dar este prezent în permanenţă şi în spectacolele din întreaga ţară, reprezentând cu cinste cântecul oltenesc.
În 1995 a primit Premiul „Ethnos” pentru valoarea creaţiei şi stilul original de interpretare.
În 2003 a fost admis la Academia de Arte Tradiţionale „Astra” din Sibiu.
În 2005 a primit „Diploma de Excelenţă” din partea Consiliului Judeţean Gorj.
Academia Internaţională de Poezie „Mihai Eminescu” i-a acordat „Diploma de Excelenţă” pentru valorificarea folclorului românesc, creație și originalitate.

S-a lansat cu melodia „Motrule, apă grăbită”, dar cel mai cunoscut cântec al repertoriului său rămâne „Gheorghe, Gheorghe”, despre care spunea:

„E viața unui om de când apare pe ulița satului și până când dispare, cu urmele pe care le lasă el pe pământ...”.
Alte melodii îndăgite de public: „Într-o vale adâncată”, „Trece poștașul prin sat”, „Spovedania”, „Marine, muică, Marine”, „Pentru-o brazdă ne-am certa” etc.

Gheorghe Roşoga declara într-un interviu:

„Cântecul a fost ca un hobby, dar mereu ţinut la nivel profesional.”,
asta şi pentru că, la bază, el a avut meseria de învăţător, apoi a fost ofiţer în cadrul Ministerului de Interne. Totododată, a fost şi profesor de canto popular.

Un comentariu: