Bocet pentru Tatiana

Bocet pentru Tatiana

Adrian Păunescu

 

Se-aliniază ştirile atroce,

Sub care omul bâjbâie înfrânt,

Şi, Doamne, cum peste această voce

Accepţi să pună un gropar pământ?

 

Neverosimil se întâmplă toate...

Furtunile au rupt pe străzi copaci,

În toate casele de sănătate,

Nu mai există loc pentru săraci.

 

Asfixiaţi de epoca mizeră,

Ne amăgim că vom scăpa în cer,

Dar moartea, zilnic, printre noi prosperă

Şi taxe pentru ea ni se şi cer.

 

De-a-ndoaselea e rânduit destinul,

E greu şi pe pământ, şi sub pământ

Şi între noi ne măcinăm continuu

Şi nimenea nu e de neînfrânt.

 

De-un timp încoace, farsa ne îngână,

În permanenta stare de război,

Purtăm în palme propria ţărână

Şi ne mirăm că seamănă cu noi.

 

Şi, Doamne, se acutizează rana

Şi te-am ruga, ai grijă, dacă vrei,

S-o ţii în preajma Ta pe Tatiana,

Punând pământ de flori pe vocea ei.

 

Pe-aici, e o dezordine cumplită,

Mor tineri mulţi şi îi petrec bătrâni,

E, poate, cea din urmă reuşită

A Mioriţei scăpătând la stâni.

 

Şi, totuşi, ce delir de ştiri atroce,

Furtunile au dărâmat păduri

Şi merge în pământ această voce.

De ce de ea nu vrei să te înduri?

 

Învaţă însăşi ploaia să murmure

Un cântec trist, dar moartea-i spune: „Taci!”,

Copacii rătăcesc fără pădure,

Pădurea moare fără de copaci.

07.08.2009