Maestrul Nicolae Sulac, o legendă a folclorului de peste Prut, „Artist Emerit al Republicii Moldova” (1964), „Artist al Poporului din Republica Moldova” (1967), laureat al „Premiului de Stat” (1982), primul cavaler al „Ordinului Republicii” în domeniul artelor din Republica Moldova (1992), s-a născut la 9 septembrie 1936, în satul Sadîc (Cahul), şi a trecut la cele veşnice la 8 aprilie 2003.
După moartea mamei sale, împreună cu cei patru fraţi, a crescut la o casă de copii, iar când a împlinit 18 ani, a început să muncească la pădure, în Rusia, ca tăietor de lemne, apoi ca miner în Ucraina.
Începând cu 1957, a fost înrolat în armată, tocmai în Azerbaidjan, la o unitate de tanchişti.
De-a lungul vieţii, Nicolae Sulac a colaborat cu mai multe formaţii de muzică populară: „Fluieraş” (Filarmonica de Stat din Moldova, dirijor Serghei Lunchevici), „Lăutarii I” - la punerea bazelor căreia a contribuit semnificativ (dirijori Mircea Oţel şi Gheorghe Usaci), Ansamblul de dansuri populare „Joc”, „Lăutarii II” (dirijor Nicolae Botgros) - care marchează perioada de aur a activităţii sale artistice, „Mioriţa” (dirijor Vasile Goia), „Doina Moldovei” (avându-l la pupitru pe acelaşi dirijor), „Balada” (dirijor Anatol Viţu), „Mugurel” (dirijor Ion Dascăl) etc.
De altfel, între Nicolae Sulac şi Nicolae Botgros a fost o frumoasă relaţie de prietenie, dirijorul „Lăutarilor” fiind chiar naşul de botez al Ioanei, una dintre fiicele interpretului.
Printre cele mai cunoscute melodii pe care Nicolae Sulac le-a interpretat de-a lungul anilor, se numără: „Ce frumos mai cântă cucul!”, „Tinereţe, tinereţe...”, „Foaie verde magheran”, „Când tata va veni...”, „Floarea lui Sulac”, „Dor de mamă”, „Plec, mândruţo, la armată” „Mioriţa”, „Doina de jale”, „În pădurea de la Prut” şi altele.
A susţinut nenumărate concerte prin localităţile Moldovei, astfel culegând şi cântecele pe care le includea în repertoriul său, oprindu-se cu precădere asupra: doinelor, baladelor, cântecelor de haiducie, de recruţie, ostăşeşti, de petreceri şi de nuntă, de glumă şi voie bună, de dragoste şi jale etc
Totodată, Nicolae Sulac a scris mai multe povestioare şi a fost protagonistul unor filme documentare dedicate creaţiei sale: „Cântecele mele sunt sus la stele” (1992), „Izvorul şi cântecul” (1976).
În prezent, Palatul Naţional din Chişinău îi poartă numele.
Un act de recunoaştere a valorii marelui artist îl reprezintă editarea volumului „Nicolae Sulac în amintiri, cronici şi imagini”, apărut cu prilejul aniversării a 70 de ani de la naştere. Cartea evocă personalitatea rapsodului aşa cum a fost ea descrisă de cei apropiaţi: familie, prieteni, colegi de breaslă, admiratori etc.
Tot în memoria interpretului, prin efortul Fundaţiei „Nicolae Sulac”, a fost reabilitată Casa - Muzeu din satul natal, iar Şcoala din localitate, Şcoala muzicală din Floreşti şi fosta Şcoală nr. 39 din Chişinău îi poartă numele.
Nicolae Sulac s-a stins din viaţă pe data de 8 aprilie 2003, din motive despre care se spune că au rămas neelucidate.
Autor: Pe o aripă de cânt
Foto: Google
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu