„Deşi începutul carierei mele artistice este foarte îndepărtat, el mi se pare aproape. Am luptat pentru a reuşi ca cei din jur să înţeleagă un biet copil de la ţară, ce vrea să facă, ce vrea să ajungă. Am ascultat de mama, care mi-a spus:
„Întâi carte şi apoi ce vrei tu!”.
Aşa că, am absolvit liceul din comuna mea, şi apoi, Facultatea de Istorie, la Craiova.
Încă din liceu, am început să cânt şi uşor, uşor am păşit pe drumul pe care mi l-am ales, drumul meu.
Dacă nu vrei ceva al tău, e grav. La mine a fost o fericire pentru că glasul meu, timbrul meu a fost aparte, faţă de al celorlalţi cântăreţi.
Imediat după ce am terminat facultatea, m-am căsătorit, numele meu a fost Tănase Ionela şi toată lumea îmi spunea că am un nume predestinat scenei. Atunci, am spus că nu merg pe căi bătătorite şi că numele meu va fi Ionela Prodan, numele de la mama de acasă.”
„N-am spus tată niciodată, nimănui, și asta mă durea.
Mă durea cumplit când ceilalți copii își strigau tatăl și eu n-aveam cui spune astfel.”
(Tatăl Ionelei Prodan a murit cu 2 luni înainte de a veni ea pe lume.)
„Eu niciodată nu m-am uitat la repertoriul altuia. A fost creație populară, din gură în gură. Luam un vers de colo și unul de colo. Mi-am creat cântecele singură.
Versurile melodiei „Cine ești, de unde vii?” le-am luat de pe o cruce dintr-un cimitir din Craiova. Atât de tare m-au zguduit acele cuvinte scrise pe cruce, m-au răscolit și le-am preluat în cântecul meu, să le fac cunoscute și să le duc mai departe.”
„Mă doare că s-au pierdut tradițiile, că tinerii de azi nu mai ascultă muzică populară și că nu pot duce mai departe folclorul.
Mă doare să văd fete tinere la televizor în costum popular și cu decolteu sau cu tocuri înalte de 12 cm. Nu se cuvine așa.
M-am implicat mult în promovarea cântecului și a costumului popular românesc și mă necăjește să văd că astăzi nu li se mai acordă importanță.”
Ionela Prodan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu