miercuri, 28 aprilie 2021

In Memoriam: Serghei Lunchevici

Serghei Lunchevici a fost unul dintre violoniştii, dirijorii şi compozitorii de frunte ai Republicii Moldova din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea.

S-a născut la 29 aprilie 1934, la Chişinău, şi s-a stins în ziua de 15 august 1995.

Din fragedă copilărie şi-a manifestat dragostea pentru muzică, astfel încât, la 6 ani, le-a spus părinţilor că va deveni muzician. Tatăl nu era de acord, considerând că aceasta nu este o meserie serioasă, şi a încercat să-l determine să aleagă alt drum.

Cu toate acestea, copilul nu a renunţat la visul său şi, când în oraş venea vreo trupă de lăutari, părinţii, spre marea lor întristare, erau nevoiţi să-l caute mereu pe la marginile Chişinăului.

În 1941, familia Lunchevici a fost deportată în Siberia. Serghei, fratele şi mama lor au revenit în ţară după război, dar nu au primit dreptul de a locui aproape de Chişinău, în timp ce tatăl a rămas în Siberia.

Serghei a început să studieze vioara cu un profesor.

În 1953, a absolvit Şcoala de Muzică (în timpul căreia a compus pe ascuns), în 1957 - Conservatorul „Gavriil Musicescu” din Chişinău, clasa de vioară, iar în 1958 - Facultatea de Dirijat Coral şi Compoziţie.

Între 1955 - 1956, a activat în calitate de violonist în cadrul Orchestrei Simfonice a Filarmonicii din Chişinău, din 1957 a fost prim-violonist în Orchestra de Muzică Populară „Fluieraș” a Filarmonicii, iar din 1958, până în 1995 - prim-dirijor și director artistic al Orchestrei „Fluieraș”.

Cele mai mari pasiuni ale sale erau culegerea folclorului şi interpretarea muzicii populare moldoveneşti.

Concertele pe care le susţinea erau considerate „adevărate sărbători ale sufletului”, iar Serghei Lunchevici era numit „ultimul lăutar al neamului”.

De-a lungul vieţii a compus cântece, muzică pentru filme, a făcut aranjamente orchestrale.

A cucerit inimile spectatorilor din întreaga lume, din Birmania şi până în America Latină, din Europa până în Africa, indiferent ce interpreta.

A jucat în rolul lui Toma Alistar - în filmul „Lăutarii”, regizat de Emil Loteanu.

Serghei Lunchevici nu a avut ocazia de a preda în vreo instituţie de învăţămînt, dar, cu toate acestea, talentul său de dascăl şi pedagog este incontestabil, având mai mulţi discipoli.

Dintre titlurile şi distincţiile pe care le-a primit pe parcursul carierei, amintim:

- 1965 - „Artist Emerit al Republicii Moldova” (cel mai tânăr artist care a primit această distincţie, la numai 25 de ani);

- 1966 - „Artist al Poporului din RSSM”;

- 1967 - Laureat al „Premiului de Stat al RSSM”;

- 1967 – „Ordinul Drapelului Roşu al Muncii”;

- 1976 - „Artist al Poporului din URSS”;

- 1993 - „Ordinul Republicii Moldova”.

Din anul 2003, Filarmonica Naţională din Chişinău îi poartă numele.

În 2012, la comemorarea artistului, soţia – Nina Ionaşcu declara:

„Lunchevici a fost un exemplu de profesionalism şi de onestitate atât pentru familie, cât şi pentru colectivul pe care l-a condus atâţia ani. Tot timpul, dar şi sănătatea, şi le-a dedicat artei şi frumosului.”

Autor: Pe o aripă de cânt

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu