Emil Cioran, filosof român şi scriitor de limbă franceză, unul dintre cei mai importanți gânditori ai secolului al XX-lea, s-a născut la 8 aprilie 1911, la Rășinari (judeţul Sibiu), şi s-a stins la 20 iunie 1995, la Paris.
A venit pe lume într-o familie în care tatăl era protopop ortodox, preot în sat şi consilier la Mitropolia din Sibiu, iar mama – fiica unui nobil transilvănean.
Primii ani de şcoală i-a făcut în satul natal, dovedindu-se a fi „deplin corespunzător“ la purtare morală şi „distins“ la religie şi morală, citire, scrierea corectă, gramatică, aritmetică - geometrie, fizică - chimie şi celelalte.
Marcat de o tristeţe imensă, a fost nevoit să părăsească meleagurile Răşinariului, pentru a continua studiile la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, rămânând acelaşi elev foarte silitor, primind calificativele „foarte bine“ la religie, limba română, franceză, istorie, geografie, ştiinţe naturale şi desen şi „bine“ la germană, matematică, muzică şi restul.
La 17 ani, a devenit studentul Facultăţii de Litere şi Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, fiind coleg cu Constantin Noica şi având profesori pe Tudor Vianu şi pe Nae Ionescu.
În anii studenţiei, Cioran, i-a studiat chiar în limba germană (pe care o stăpânea foarte bine) pe Immanuel Kant, Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche.
În ultimul an de facultate, a început să scrie şi să publice diferite articole în „Calendarul“, „Floarea de foc“, „Gândirea“, „Vremea“ şi „Azi“, iar după absolvire, în 1932, s-a înscris la doctorat, dorindu-şi să obţină o bursă în Franţa sau Germania.
În 1933, a primit o bursă a Fundaţiei Humboldt, plecând să studieze filosofia la Berlin, pentru doi ani.
În 1934, a apărut în ţară primul său volum - „Pe culmile disperării“, pentru care a primit Premiul Comisiei pentru scriitorii tineri needitaţi şi Premiul Tinerilor Scriitori Români.
În 1935, a apărut „Cartea amăgirilor“, urmată de „Schimbarea la faţă a României“ (1936) şi „Lacrimi şi sfinţi“ (1937).
S-a întors în ţară în 1936 şi, cu toate că nu era foarte încântat de această perspectivă, pentru un an, a predat filosofia la Liceul „Andrei Şaguna“ din Braşov.
Anul 1937 i-a adus o bursă a Institutului Francez din București. A rămas la Paris până în 1944.
În acea perioadă a început să scrie „Îndreptar pătimaș”, ultima sa carte în limba română, încheiată în 1945, în acelaşi an stabilindu-se definitiv în Franța, în Cartierul Latin din Paris. Aici a trăit ca apatrid după retragerea cetățeniei române de către autoritățile comuniste.
În 1942, a cunoscut-o pe Simone Boué, cea care, deşi nu i-a fost soţie cu acte, i-a rămas mereu alături filosofului, până la moartea acestuia, aducându-i, după cum se spune, un real echilibru în viaţă.
În 1949, a apărut „Précis de décomposition“ („Tratat de descompunere“), prima sa carte în limba franceză, pentru care va primi, un an mai târziu, Premiul Rivarol. Ulterior, a refuzat orice alt premiu sau altă distincţie, precum şi remuneraţiile de mii de franci.
În anii care au urmat, au mai apărut şi alte cărţi: „Syllogismes de l’amertume” („Silogismele amărăciunii”, 1952), „La tentation d’exister” („Ispita de a exista”, 1956), „Histoire et utopie” („Istorie şi utopie”, 1960), „La Chute dans le temps” („Căderea în timp”, 1964), „Le Mauvais démiurge” („Demiurgul cel rău”, 1969), „De l’inconvénient d’être né” („Despre neajunsul de a te fi născut”, 1973), „Écartèlement” („Sfârtecare”, 1979), „Exercises d’admiration” („Exerciţii de admiraţie”, 1986), „Aveux et anathèmes” („Mărturisiri şi anateme”, 1987).
A preferat să trăiască retras, nefiindu-i deloc pe plac publicitatea.
Emil Cioran a fost mereu preocupat de problematica morții și a suferinței, a fost atras de ideea sinuciderii ca idee de sprijin a supraviețuirii şi de tema alienării omului, prezentă la Sartre sau Camus.
După ce a trecut de mijlocul vieţii, s-a consacrat cugetărilor profund personale, manifestate şi în perioada sa epistolară, corespondând cu prietenii: Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Samuel Beckett.
În 1981, a luat parte la un colocviu la Răşinari, unde a cunoscut-o pe Friedgard Thoma, o tânără inteligentă, cultă (care preda filosofia la o facultate din Germania), de care s-a îndrăgostit şi cu care, ulterior, a întreţinut o corespondenţă intensă bazată pe o admiraţie intelectuală – şi nu numai – profundă şi reciprocă.
În 1990, la 79 de ani, Emil Cioran era considerat cel mai important stilist francez al secolului.
În ultimii ani ai vieţii, chinuit de Boala Alzheimer, a fost internat la Spitalul Broca din Paris, acolo unde Simone Boué îl vizita în fiecare zi, îngrijindu-l şi fiindu-i alături până la final.
Emil Cioran a murit la 20 iunie 1995 şi a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
Casa natală din Răşinari este, în prezent, proprietate privată şi aici se află un bust al filosofului. În fiecare an, au loc colocviile „Emil Cioran“.
Lada cu manuscrise şi documente lăsată în grija părinţilor atunci când a plecat la Paris în 1937, a ajuns, după mai mulţi ani, în strada Dealului din Sibiu, iar ulterior, pentru 36.000 de euro, a intrat în posesia lui Laurence Tacou, directoarea Editurii L’ Herne, şi fiica lui Constantin Tacou, unul dintre bunii prieteni ai lui Cioran. Mai apoi, colecţia a fost cumpărată, cu 507.500 de euro cu tot cu taxe, la licitaţie, de omul de afaceri de origine română, George Brăiloiu, care a donat-o Academiei Române.
În plus, mai există 37 de manuscrise ce poartă semnătura filosofului, evaluate la peste un milion de euro, şi care au fost disputate în justiţie de către Universitatea din Paris şi o firmă de curăţenie care le-a găsit în urmă cu câţiva ani în pivniţa apartamentului lui Simone Boué, după decesul acesteia. În cele din urmă justiţia franceză a decis că menajera care a dat peste manuscrise va putea dispune de ele în mod liber.
Centre National du Livre din Paris acordă o bursă anuală în cinstea lui Emil Cioran.
La Paris, București, Sibiu, Cluj, Rășinari există câte o stradă care-i poartă numele, iar în 2009, post-mortem, a fost declarat membru al Academiei Române.
Autor: Pe o aripă de cânt
Foto: Google
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu