In Memoriam: Octav Băncilă

Octav Băncilă – supranumit „Pictorul Răscoalei de la 1907” – s-a născut în localitatea Corni (judeţul Botoşani), la 4 februarie 1872, şi s-a stins la Bucureşti, la 3 aprilie 1944.

A venit pe lume în familia lui Vasile şi a Profirei Băncilă şi a avut patru fraţi.

După naşterea lui Octav, familia s-a mutat în Botoşani, unde a deschis o prăvălie. Numai că, după puţin timp, pentru că afacerile nu au mers, casa a fost ipotecată. Mai mult, în 1876, tatăl a murit şi mama a rămas să se descurce cu toate problemele.

Când avea 8 ani, Octav a fost luat la Iaşi de către Sofia şi Ecaterina – două dintre surorile sale mai mari, căsătorite. A locuit în zona Ţicăului, căreia i-a păstrat o vie amintire.

Copilul a urmat cursuri la Şcoala primară şi la Gimnaziul „Ştefan cel Mare”, profesorii considerându-l sfios, greu de cap, îndărătnic, neastâmpărat.

Însă, el era preocupat de desen.

Pe ascuns, asista la activitatea revistei „Contemporanul”, dar ajuta şi la descărcarea şi aranjarea revistelor, le ducea la poştă, lipea timbre, ducea manuscrise la tipografie etc.

După ce a văzut unul dintre desenele lui Octav, Ioan Nădejde – cumnatul său – a decis să-l înscrie la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, deşi nici măcar nu terminase încă gimnaziul.

A mai urmat cursuri de istoria artelor, anatomie, estetică, sculptură.

În timpul studiilor, a primit diferite medalii la concursurile şcolare, iar la final, în 1893, i s-a acordat Premiul I pentru lucrarea „Caritatea” şi o bursă pentru studii în străinătate. Dar abia în toamna lui 1894 a reuşit să ajungă la Academia de Arte Frumoase din Munchen, unde a rămas până în 1898, realizând o serie de tablouri trimise la expoziţiile organizate la Bucureşti şi Iaşi.

Revenit în ţară, a efectuat stagiul militar, totodată desenând şi pictând, inspirat fiind din tematica militară.

Şi-a amenajat apoi un mic atelier în curtea Gimnaziului „Ştefan cel Mare” din Iaşi, ulterior mutându-l în curtea Mitropoliei.

Şi-a stabilit domiciliul la fratele său – Ion Băncilă, director al Şcolii de Meserii din zona Bucium, realizând picturi inspirate din viaţa grea a ţăranilor.

În 1900 şi 1901, a expus zeci de lucrări în sala de decoruri a Teatrului Naţional.

De la sfârşitul lui 1901, a fost profesor în cadrul Şcolii Normale „Vasile Lupu” din Copou, iar în următorii ani a mai expus doar în vitrinele magazinelor.

Şi-a petrecut vacanţele în casa surorii sale – Elena, de la Broşteni, pictând minunate peisaje din acea zonă.

Aici a cunoscut-o pe Ana Popovici, cu care s-a căsătorit în 1904, împreună având zece copii (dintre care, unul a murit la o vârstă fragedă). Între 1905 – 1940, familia a locuit într-o casă din cartierul ieşean Păcurari.

În 1905, odată cu tabloul „La împărţirea porumbului”, a început perioada lucrărilor cu tematică socială, Octav Băncilă numărându-se printre cei care au ilustrat viaţa de mizerie a ţăranilor din acei ani. S-a documentat serios şi, din vara lui 1907, a realizat primele schiţe şi tablouri care vor reprezenta seria compoziţiilor intitulate „1907”.

În 1908, dorind să devină profesor la Şcoala de Arte Frumoase din Iaşi, a participat la o expoziţie de la Ateneul Român, cu mai multe lucrări (unele fiind şi dintre cele dedicate anului 1907), dar care au fost primite cu multă ostilitate şi criticate.

Între 1907 – 1916, în paralel cu activitatea de profesor la Gimnaziu, şi-a perfecţionat abilităţile tehnice şi a realizat o serie de tablouri ce-i dovedesc măiestria artistică, aceasta fiind perioada de apogeu a creaţiei sale.

În 1914 a deschis o expoziţie la Ateneul Român, cu aproximativ 60 de lucrări ce reprezentau viaţa ţăranilor şi muncitorilor din acea vreme, acestea bucurându-se de un imens succes şi aproape toate fiind vândute.

În toamna lui 1915, a organizat o altă mare expoziţie în Capitală, tema celor mai multe lucrări fiind viaţa rurală. Cu o săptămână înainte de închiderea expoziţiei, vânduse toate tablourile (peste 100), iar presa socialistă era plină de elogii la adresa lui Băncilă.

În 1916, a fost numit – în cele din urmă – profesor la catedra de Pictură a Şcolii de Arte Frumoase din Iaşi.

Odată cu intrarea României în război, în vara aceluiaşi an, a fost mobilizat la marele cartier general de la Bacău, iar după încheierea ostilităţilor, a revenit la Iaşi ca profesor.

În vacanţe mergea la Broşteni, precum şi prin împrejurimile localităţilor: Roman, Iaşi, Piatra Neamţ, Braşov, realizând numeroase studii în creion şi peniţă.

A continuat să expună la Iaşi şi Bucureşti, iar în 1942, foştii săi elevi i-au acordat „Premiul Naţional al Moldovei”, în valoare de 100.000 de lei.

A înfiinţat Partidul Muncitor (împreună cu C. I. Parhon şi Paul Bujor), a susţinut acţiunile muncitoreşti din Valea Jiului, a atacat prin artă tendinţele antisemite, a participat la alegerile legislative din 1920, iar spre sfârşitul vieţii – a simpatizat cu comunismul, dar fără a fi vreodată membru al Partidului Comunist din România.

În 1940, s-a mutat împreună cu familia la Bucureşti.

A murit la 3 aprilie 1944, în urma unui edem pulmonar, şi a fost incinerat.

Colegiul de Artă din Iaşi, Şcoala Gimnazială din comuna Corni (Botoşani), străzi din Iaşi, Cluj, Botoşani, Suceava, Timişoara, Galaţi, Cernavodă, Constanţa, Vaslui îi poartă numele.

De-a lungul vieţii, a realizat aproximativ 1500 de lucrări în ulei, acuarele, guaşe şi desene, reprezentând: portrete, peisaje, flori, naturi moarte etc.

Amintim titlurile unora dintre cele mai cunoscute: „Recrutul”, „De planton”, „Santinela”, „Din armată”, „Orbul de la Frumoasa”, „Dezertorul”, „Emigrantul”, „O afacere bună”, „Doi vagabonzi”, „Ignoranţa”, „Melancolie”, „Între crini”, „Nostalgie”, „Vrăjitoarea”, „Toamnă”, „Un alcoolic”, „Ţigănci”, „Bavarezul”, „La fântână”, „Idila”, „Pe Bistriţa”, „Păstrăvi”, „Moara din Broşteni, „Cu cofele”, „Atacul gâştelor”, „Cu oile”, „Moara”, „La Gura Holdiţei”, „Dimineaţa la sapă”, „Mihăiţă”, „Mama”, „Bestia umană”, „Muncitor în repaus”, „Muncitorul”, „1907”, „Înainte de 1907” (sau „Robul pământului”), „Cap de ţăran bătrân”, „Propagandistul”, „Blestemul”, „Prevestirea răscoalelor”, „La sfat”, „Recunoaşterea” (astăzi dispărută sau distrusă), „Înmormântarea” (astăzi dispărută sau distrusă), „Muncitorul”, „Peticarul”, „Sub escortă”, „Întrunirea”, „Fierarii”, „La nicovală”, „Pribeagul”, „Pâinea noastră de toate zilele”, „Culesul porumbului”, „Întoarcerea la câmp”, „Întoarcerea cosaşilor”, „Historia”, „Pax”, „Grevistul”, „În zi de grevă”, „Revoluţia”, „Dreptate”, „Plugarii” (sau „La arat”, sau „Bunicul şi nepotul”), „Dimineaţa la sapă”, „April”, „Spălătoreasa”, „Lelea Frăsina”, „La semănat”, „Doina”, „La prăşit”, „Popas în pădure”, „La sfârşitul unei zile de muncă”, „Micul răzvrătit”, „Portretul Anei Băncilă”, „Cărturăreasa”, „La paradă”, „Invalizii”, „Culesul merelor”, „Adăpatul vitelor”, „Tăietorii în pădure”, „După două mii de ani”, „Secerişul”, „Ordonanţa”, „Floarea săracului”, „Peşti”, „Car cu snopi”, „Hora de la poalele Ceahlăului”, „Un evreu în Târgu Cucului”, „La vot”, „Negustorie”, portretele lui Nicolae Luchian, Ioan Kalinderu, al mitropolitului Iosif Naniescu etc.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Google