Poeta Veronica Micle s-a născut la 22 aprilie 1850, la Năsăud (fiind al doilea copil al lui Ilie şi al Anei Câmpeanu), şi s-a stins la Mănăstirea Văratec (jud. Neamţ), în casa maicii Fevronia Sârbu, în noaptea de 3 spre 4 august 1889, după ce ar fi băut o sticluţă cu arsenic.
A rămas orfană de tată înainte de a împlini un an, astfel că, din cauza situaţiei grele în care se afla familia, casa de la Năsăud a fost vândută şi, cu banii obţinuţi plus nişte împrumuturi, s-a cumpărat o casă în Târgu Neamţ.
Mai apoi, familia s-a mutat la Iaşi.
În 1863, Veronica a absolvit Şcoala Centrală de fete din Iaşi (cu diplomă de eminenţă), iar un an mai târziu, la Biserica Bob din Cluj, s-a căsătorit cu profesorul universitar Ştefan Micle (viitor rector al Universităţii din Iaşi) - impresionat de frumuseţea şi inteligenţa tinerei, deşi între ei era o diferenţă de 30 de ani.
Tânăra soţie a luat lecţii de franceză, canto, pian şi literatură universală.
În 1866 s-a născut prima lor fiică, iar în 1868 – cea de-a doua.
Din 1869, Veronica a început să se implice în îndrumarea unor şcoli de fete din Iaşi şi să fie activă în viaţa literară a oraşului.
În primăvara lui 1872, a făcut o călătorie la Viena pentru un tratament medical şi acolo l-a cunoscut pe Mihai Eminescu. Împreună au făcut lungi plimbări prin parcuri, muzee, pe bulevardele oraşului.
În 1872, Veronica a debutat în „Noul curier român” cu două nuvele, apoi a publicat versuri în „Columna lui Traian” şi în „Convorbiri literare”.
Din 1879 a colaborat şi cu: „Familia”, „Revista nouă” şi „Revista literară”.
În 1887 a apărut placheta „Poezii”, care cuprindea creaţiile publicate anterior în revistele de mai sus.
Între 1877 - 1878 a fost soră de caritate şi a făcut parte din Comitetul central pentru ajutorul ostaşilor români răniţi.
A organizat serate literare la Iaşi, unde veneau artiştii şi scriitorii vremii.
La 4 august 1879, soţul - profesorul Micle - a decedat.
Povestea de iubire dintre Veronica şi Eminescu ar fi început la Viena, în 1872.
După ce la 1 septembrie 1874, a fost numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, poetul a mers des în casa familiei Micle, luând parte la seratele literare, până în 1877, când a plecat la Bucureşti.
Din 1879, şi Veronica a făcut tot mai des deplasări la Bucureşti. Conform biografului acesteia, Octav Minar, se pare că în 1883, odată cu declanşarea bolii lui Eminescu, a început şi suferinţa Veronicăi.
În 1886, Veronica s-a mutat la Bucureşti, obligată de studiile la Conservator ale fiicei sale.
Cei doi iubiţi au încercat - fără însă a reuşi - să întemeieze o familie.
La sfârşitul lui 1888, ea a venit la Botoşani, pentru a-i fi aproape poetului tot mai bolnav.
La moartea lui Eminescu, 15 iunie 1889, Veronica se afla la Bucureşti şi, printr-o stranie coincidenţă, cu puţin timp înainte ca el să treacă la cele veşnice, în numai 20 de minute, a scris poezia „Raze de lună”.
După decesul acestuia, Veronica s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde a mai trăit foarte puţin.
A fost înmormântată în ziua de 6 august 1889, lângă bisericuţa „Sfântul Ioan” de la Văratec.
Înainte de a muri, Veronica a donat Mănăstirii Văratec casa de la Târgu Neamţ, pe care o moştenise de la mama sa.
În prezent, acolo funcţionează un muzeu dedicat poetei.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu