Părintele Cleopa s-a născut la 10 aprilie 1912, în comuna Suliţa (judeţul Botoşani), şi a trecut la cele veşnice la Mănăstirea Sihăstria (judeţul Neamţ), la 2 decembrie 1998.
A venit pe lume într-o familie iubitoare de Dumnezeu, purtând numele de botez Constantin şi fiind al cincilea copil din cei zece ai lui Alexandru şi ai Anei Ilie.
În primele două luni de viaţă, a fost mai tot timpul bolnav, iar mama, neştiind ce să mai facă, l-a dus la duhovnicul Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, cerându-i sfatul. Acesta a povăţuit-o să dăruiască micuţul Maicii Domnului, spunându-i, totodată, că va trăi cel mai mult dintre cei zece fraţi. Mama s-a închinat icoanei Sfintei Maria, iar din acea zi, copilul nu a mai avut probleme de sănătate şi, într-adevăr, a trăit mai mult decât fraţii săi.
În 1929, Constantin a mers la Sihăstria, iar prima ascultare ce i s-a încredinţat a fost păstorirea oilor. În timpul nopţilor senine petrecute în mijlocul naturii, a învăţat tainele Sfintei Scripturi şi a citit cuvintele Sfinţilor Părinţi.
În iulie 1937, luat în grijă de schimonahul Proclu Popa, a devenit monahul Cleopa, fiind călugărit de Protosinghelul Ioanichie Moroi, pe atunci egumen al Mănăstirii Sihăstria.
Părintelui Cleopa i s-a propus funcţia de locţiitor de stareţ, pe care a acceptat-o, după ce, mai întâi, a cerut o lună pe parcursul căreia s-a rugat şi s-a gândit ce să facă.
Obştea schitului, cât şi credincioşii care ajungeau acolo îl preţuiau foarte mult, datorită evlaviei şi blândeţii sale, precum şi pentru cuvintele pline de înţelepciune cu care îi călăuzea.
Temându-se de o mare răspundere înaintea lui Dumnezeu, Părintele Cleopa refuza hirotonia, dar, după ce s-a spovedit duhovnicului său şi a fost sfătuit de către acesta, la 27 decembrie 1944 a fost hirotonit ierodiacon, iar la 23 ianuarie 1945 – preot.
La puţin timp după aceea, a fost numit oficial egumen al Sihăstriei.
În 1949, împreună cu alţi 23 de slujitori ai lui Dumnezeu, a fost trimis de către Prea Fericitul Patriarh Iustinian la Mănăstirea Slatina, ca stareţ.
Aici a stabilit rânduiala slujbelor de zi şi de noapte, spovedania săptămânală şi a înfiinţat o şcoală monahală pentru fraţi.
În 1952, Părintele Cleopa supraveghea, pe lângă Mănăstirile Slatina, Sihăstria – cu schiturile Rarău şi Sihla, încă 5 aşezăminte: mănăstirile Putna, Orata, Cămârzani, Râşca şi Moldoviţa.
Persecutat, însă, de către autorităţi, a decis să se retragă în pădure, într-un bordei făcut în pământ de un pădurar credincios. Acesta îi aducea, o dată pe lună, nişte cartofi şi pâine uscată, pentru a putea supravieţui.
În 1954, Patriarhul a obţinut aprobare pentru ca Părintele Cleopa să nu mai fie persecutat şi să vină la Patriarhie, unde a rămas timp de câteva luni. Împreună cu Părintele Arsenie Papacioc, Părintele Cleopa a mers la mănăstirile din jurul Bucureştiului, spovedind şi povăţuind călugării şi măicuţele, după care a revenit la lăcaşul său de cult.
Problemele cu autorităţile au continuat, motiv pentru care, Părintele s-a retras din nou în munţi, fiindu-i teamă că va fi arestat dacă se va întoarce la mănăstire unde toţi îl aşteptau.
În 1964, după o eliberare a deţinuţilor politici închişi de comunişti, părintele Ioanichie Bălan a mers pe ascuns la bordeiul din munţi, rugându-l pe Părintele Cleopa, în numele obştii şi al credincioşilor, să se întoarcă la mănăstire.
După o lună de rugăciune şi gândire, la 29 septembrie 1964, Părintele Cleopa a revenit la Sihăstria.
În toamna lui 1974, împreună cu alţi preoţi şi pelerini, a mers şi s-a închinat la Mormântul Domnului şi la celelalte locuri sfinte, iar în 1977, a fost în pelerinaj la Muntele Athos.
Reîntors la Mănăstirea Sihăstria, s-a pus în slujba aproapelui cu multă dragoste, primind, sfătuind, mângâind, mustrând părinteşte pe toţi credincioşii care-i călcau pragul chiliei şi rugându-se alături şi pentru aceştia.
La îndemnul unor ierarhi, a scris mai multe cărţi: „Predici pentru monahi (Urcuş spre Înviere)”, „Spovedania arhiereilor”, „Spovedania călugărilor”, „Spovedania preoţilor”, „Despre credinţa ortodoxă”, „Predici la praznice Împărăteşti”, „Predici la duminicile de peste an”, „Valoarea sufletului”, „Despre vise şi vedenii”, „Minunile lui Dumnezeu din zidiri”, „Acatistier”, „Versuri către Maica Domnului” şi altele.
Cu timpul, însă, mai ales după ce-a trecut de 70 de ani, sănătatea a început să-i facă probleme, iar în mai 1998 a ajuns la spital – la Iaşi, dar a refuzat internarea, spunând:
„Mă aşteaptă fraţii mei şi mă pregătesc să merg la ei!”.
În luna septembrie, a cerut să fie dus în cimitirul mănăstirii, pentru a vedea mormintele celor dragi, la care s-a închinat, a sărutat crucile şi s-a rugat, zicând:
„Rugaţi-vă şi pentru Cleopa păcătosul, că iată, mâine, poimâine, ne întâlnim înaintea lui Hristos!”.
Ucenicii au mărturisit că în noaptea de duminică (29 noiembrie) spre luni, timp de 11 ore, Părintele a stat nemişcat pe scaun, fără a răspunde la vreo întrebare.
Apoi, luni şi marţi, a stat cu credincioşii, primindu-i pe toţi care au venit la el şi sfătuindu-i, ca înainte.
Doar că în seara de luni, în mod surprinzător, a început să-şi citească rugăciunile dimineţii, ştiind că urmează călătoria către cele veşnice.
În noaptea de marţi spre miercuri, s-a culcat târziu, fiind foarte obosit. Spre ora 2.20 dimineaţa, ucenicul său a observat că respiră tot mai rar şi, imediat ce s-a apropiat de el, l-a auzit răsuflând adânc, după care şi-a dat sufletul.
Autor: Pe o aripă de cânt
Foto: Doxologia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu