Cunoscuta şi îndrăgita interpretă de muzică populară - Oana Tomoiagă - s-a născut într-o zi de 21 aprilie, în localitatea Moisei (judeţul Maramureş).
A moştenit de la bunica sa dragostea pentru cântecul popular şi a urmat studii de canto popular la Liceul de Muzică „Dinu Lipatti” din Bucureşti, acolo unde a fost remarcată, încă de la examenul de admitere, de către profesorul Gavril Prunoiu.
A participat la numeroase concursuri de folclor şi a câştigat mai multe premii, dintre care amintim:
- Premiul I - la categoria 12 - 16 ani -Festivalul „Cântec şi joc la Hârtibaciu”;
- Premiul de Popularitate - Festivalul „Vară, vară, primăvară”;
- Marele Premiu - Festivalul „Felician Fărcaşu”.
A fost şi este mereu prezentă în emisiuni de folclor, a colaborat cu mai multe ansambluri renumite din ţară şi, în mod deosebit, cu Ansamblul profesionist „Junii Sibiului”, a luat parte la turnee în Europa, America şi Asia, cântându-le românilor stabiliţi acolo.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu