„Şi peste toate, vrea să cânte...”

„O vreme nu am mai ştiut nimic de ea. Doar ce am aflat de la televizor, despre boala cumplită care o ţine de câţiva ani imobilizată. Întâmplările acestea sunt cunoscute, suferinţa unui artist este rapid transformată în ştire de senzaţie. Face rating! Amănunte imunde, scormoniri în chin pe care artista nu le-ar fi făcut niciodată publice au devenit subiecte de presă. Ea, discreţia şi delicateţea întruchipate, o glorie a anilor optzeci, premiată, laureată, invitată peste hotare, profesoară impecabilă a ajuns imaginea publică a celui umilit de societate şi de propriul trup.

... A întristat-o adânc imaginea de artist muritor de foame care fusese livrată publicului. A sunat la o televiziune pentru a dezminţi. Este evident că boala sa este năprasnică, deşi, speranţe există, îşi poate mişca mâinile şi degetele de la picioare. Scrie pe computer, are alături partituri şi clapă, cineva o veghează zilnic şi o ajută în treburile în care nu se poate ajuta singură.

... A trăit succesul din plin, aplauzele şi recunoaşterea profesională. Când nu le-a mai avut, a depăşit firesc etapa de glorie, a compus, a predat muzică la trei licee, a avut grijă în apartamentul ei de un căţel şi o pisică. A trăit firesc, a înţeles din a doua jumătate a anilor nouăzeci că vremea trece, piaţa muzicală impune alte voci, alte figuri. Nu a făcut din asta o catastrofă. Boala este desigur o încercare cumplită, dar poate că este exact aşa, Dumnezeu ne dă suferinţă pentru a nu ne îmbolnăvi de indiferenţă. Angela are încă resurse de a se bucura, de a primi vizite, de a asculta şi încuraja un semen. Şi peste toate, vrea să cânte. Se imaginează înregistrând într-un studio, chiar şi în căruciorul cu rotile. Iată lecţia Angela Ciochină!”

Clara Mărgineanu

Sursa: Jurnalul Naţional, 2014