„Pe părintele Ilie Cleopa era suficient să-l vezi doar o dată. Imaginea lui îţi rămânea imprimată pe retină pentru tot restul vieţii, dimpreună cu dorinţa să revii, să-i stai aproape. Să auzi ce spune şi să respiri acelaşi aer pe care îl respira şi el.
Indiferent cine erai şi ce păcate ai fi tras după tine, lângă părintele te simţeai mai bun, mai uşor, mai aproape de Dumnezeu.
Lângă părintele, totul îţi părea lesne, uşor, elementar, limpede şi fără pic de îndoială.
Dintr-o singură despicătură a gândului, părintele simplifica tot - de la încâlcelile lumeşti, până la complicate şi subtile probleme teologice, încât, de multe ori, aveai impresia că în locul lui vorbeau chiar Apostolii din catapeteasmă.
... Abia acum, în aceste vremuri tulburi şi pline de ispite, ne dăm seama cât de important a fost părintele pentru liniştea şi credinţa noastră.
Abia acum, când părintele s-a mutat la cele sfinte, începem să vedem şi să înţelegem că toate cărţile şi evocările noastre nu duc, de fapt, nicăieri.
Amintirile despre părintele Cleopa rămân mereu într-un minunat şi prelung început.
... Când venea vorba despre călugăria lui, despre bucuriile şi încercările monahale pe care le-a trăit de-a lungul timpului, părintele se făcea mic, devenea mohorât şi aspru, retrăgându-se puţin speriat în spatele unui zid de pândă şi tăcere duhovnicească.
Nu-l puteai preamări sub nicio formă, căci se supăra cumplit. Nu-i puteai aduce laude, oricât de meritate ar fi fost ele. Slava şi vorbele măreţe erau jignire pentru părintele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu