Stana Stepănescu, una dintre reprezentantele de marcă ale tinerei generaţii din folclorul românesc, s-a născut la 3 aprilie 1991, în satul Rusca Teregova, la poalele Munților Țarcu.
„Aici mi-am petrecut copilăria alături de fratele meu, Mihai, părinții și bunicii mei. La noi în casă nu se asculta altceva decât muzică populară.
Bunicul din partea tatălui a fost, în tinereţe, solist vocal şi dansator al Ansamblului Profesionist „Doina Banatului” din Caransebeş, unde activau Mariana Drăghicescu, Achim Nica, Iosif Cocloda, Nicoleta Voica, Ana Pacatiuş etc.
Mama are, de asemenea, un glas bun...”,
povesteşte artista.
La numai 8 ani şi jumătate, a participat pentru prima dată la un festival naţional, unde a obţinut locul al II-lea, urmat apoi de alte premii, dovadă incontestabilă a talentului său:
- Premiul I la Mamaia;
- Trofeul Festivalului „Strugurele de Aur”;
- Trofeul Festivalului „Vară, vară... primăvară”;
- Trofeul Festivalului „Mariana Drăghicescu” etc.
A urmat Liceul Teoretic „Traian Doda” din Caransebeş şi a studiat la Facultatea de Muzică din cadrul UVT (Timişoara).
Până în prezent a colaborat cu numeroase posturi de televiziune şi radio, a participat la numeroase evenimente, alături de orchestre renumite, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu