In Memoriam: Gică Petrescu

Cântăreţul şi compozitorul – Gică Petrescu, unul dintre cei mai de seamă artişti ai muzicii uşoare şi de petrecere pe care i-a avut România, s-a născut la Bucureşti, pe 2 aprilie 1915, şi s-a stins pe 18 iunie 2006.

Tatăl său era funcționar poștal cu studii la Geneva, iar mama – un om cu o vastă cultură – având studii de pian şi mulţi ani petrecuţi în Franţa.
În copilărie, Gică a luat lecţii de pian şi limba franceză, părinţii dorindu-şi să-i cultive o educaţie aleasă şi o riguroasă disciplină de viaţă.
A studiat la Liceul „Ghe. Şincai”, perioadă în care şi-a făcut debutul pe scenă, la 15 ani.
În 1930, compozitorul Ion Vasilescu i-a descoperit talentul, iar după 3 ani, violonistul Grigoraş Dinicu – remarcându-i abilităţile interpretative - îl duce la radio, unde a interpretat timp de o oră, şlagăre compuse de Ion Vasilescu, Gherase Dendrino şi Aurel Giroveanu. Verdictul dat de oamenii de la radio: „Are voce!”.
La numai 16 ani, şi-a pierdut mama.

În 1931 a obţinut primul contract de solist la Restaurantul-terasă „Princiar”, iar în 1933 a fost angajat ca solist vocal, la localul de lux „Galeries Lafayette”.
A fost admis la Facultatea de Drept, pe care însă a abandonat-o, pentru a se dedica muzicii.
În 1936, tatăl său fiind imobilizat la pat, Gică a rămas fără sprijin financiar. Tot atunci şi-a satisfăcut serviciul militar obligatoriu în cadrul Regimentului I – Vânători de gardă.
În 1937 a cântat la Cazino-ul din Sinaia, alături de Orchestra de jazz a lui Dinu Șerbănescu, un om care şi-a pus în mod decisiv amprenta asupra carierei ulterioare a artistului. Aproximativ în aceeaşi perioadă, şi-a dat seama că romanţa este genul muzical care i se potriveşte cel mai bine.
Din 1938 a început colaborarea cu „Electrecord” (muzică ușoară, cântece de petrecere şi romanțe).
În 1939 a plecat în primul turneu peste graniţe, în Germania, după care a fost angajat la restaurantul „Neptun”.
Între 1940-1944 a cântat pe scenele teatrelor „Gioconda” şi „Savoy”, ulterior fiind şi actor pe scena Teatrului Comic.
În 1946, pe când cânta la Barul - grădină „Arizona”, l-a impresionat profund pe însuşi marele violonist Yehudi Menuhin, cu cântecele „La margine de Bucureşti”, „Suflet candriu de papugiu” şi „Costică, Costică”.

În acelaşi an, autorităţile l-au acuzat că interpretează „melodii occidentale”.
În 1953 a participat la „Festivalul Internaţional al Tineretului”, cu mai multe melodii străine de succes, iar între 1956-1959, a luat parte la un turneu prin Uniunea Sovietică, alături de nume mari ale scenei româneşti.
În 1955 s-a căsătorit cu scriitoarea Cezarina Moldoveanu, iubirea vieţii sale, alături de care a trăit 34 de ani, până la trecerea acesteia la cele veşnice, cu câteva luni înainte de Revoluţie.
În 1960 a apărut pentru prima dată în emisiunile televiziunii române, iar în 1964 a primit titlul de „Artist Emerit al Republicii Populare Române”, „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii și artelor plastice”.
Între 1965-1967, a susţinut un turneu de 2 luni la Paris şi numeroase turnee în Israel.
Între 1966-1971, a participat la mai multe ediţii ale Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia” şi a imprimat la „Electrecord” multe dintre şlagărele care i-au adus o popularitate imensă.
Între 1982-1987, a participat la Festivalul „Crizantema de aur”, de la Târgoviște.
În 1985, a jucat, alături de Nicu Constantin, în premiera spectacolului „Nimic despre elefanți”, la Teatrul „Constantin Tănase”, care a fost prezentat timp de 2 ani cu casa închisă.
În 1993, compozitorul și muzicologul George Sbârcea a publicat volumul biografic „Viața și cântecele lui Gică Petrescu”.
În 1999 – la vârsta de 84 de ani – a colaborat la apariţia a 3 CD-uri cu cele mai importante melodii ale carierei sale, reorchestrate.
La 5 mai 2003, a primit din partea Preşedinţiei Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler, pentru îndelungata şi prodigioasa carieră artistică pusă în slujba cântecului românesc, prin care a încântat sufletele a numeroase generaţii.
Alte premii primite:

- 1999 - Diploma de excelență „Muzica e viața mea” – TVR;

- 2001 - Premiul „Interpretul care a dus muzica românească în mileniul III” - Radiodifuziunea Română;

- 2004 - Premiul „Life Time Award” - MTV Romanian Music Awards;

- 2005 - Premiul special „Cântecul e viața mea” - Radiodifuziunea Română;

- multe premii la festivaluri și alte manifestări culturale.
Începând din 2004, starea sănătăţii sale a început să se deterioreze, Gică Petrescu având apariţii tot mai rare în public, fiind vizitat de doar câţiva prieteni foarte apropiaţi.
A trecut la cele veşnice la 18 iunie 2006, corpul neînsufleţit al artistului fiind depus pe catafalcul aflat, pentru trei ore, în foaierul Sălii de Concerte a Radiodifuziunii Române – instituţia care l-a consacrat ca artist, unde sute de oameni au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu, iar ulterior a fost dus la capela din Cimitirul Bellu, unde a fost înmormântat, cu onoruri militare, în prezenţa unei mari mase de oameni care i-au apreciat muzica şi i-au regretat dispariţia.
În afara numeroaselor turnee internaţionale întreprinse de-a lungul carierei, a deţinut un record în privinţa numărului de piese compuse şi interpretate – peste 1500, înregistrate într-o impresionantă discografie, multe dintre ele devenind, în timp, „şlagăre”, piese preluate în repertoriul lor de mulţi interpreţi ai genului.

Autor: Pe o aripă de cânt

Sursă material informativ: Radio România Cultural 

Foto: Google