Octavian Goga, poet, politician, prim-ministru al României, membru al Academiei Române, s-a născut la Răşinari (judeţul Sibiu), la 1 aprilie 1881, şi a trecut la cele veşnice la Ciucea (judeţul Cluj), la 7 mai 1938.
A venit pe lume în familia preotului Iosif Goga şi a Aureliei, învăţătoare şi, în tinereţe, colaborator al publicaţiilor „Telegraful român” şi „Familia”.
Şi-a petrecut cea mai mare parte a vacanțelor în satul natal al tatălui, Crăciunelu de Sus, din judeţul Alba.
A făcut primele clase la şcoala din satul natal, iar gimnaziul şi Liceul Maghiar la Sibiu, până în 1899. Pentru un an, s-a transferat apoi la liceul românesc din Braşov, unde a dat şi Bacalaureatul, în 1900.
Între 1900 – 1904, a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta, perioadă în care a fost şi membru al Societăţii academice studenţeşti „Petru Maior”.
Cu o bursă din partea Asociaţiei „Astra”, a studiat şi la Universitatea din Berlin.
A debutat în 1897, în revista „Tribuna”, cu poezia „Atunci şi acum”.
A mai colaborat şi cu: „Familia”, „Tribuna literară”, „România ilustrată”, peste tot semnând cu pseudonim.
În 1902, împreună cu Al. Ciura şi Octavian Tăslăuanu, a editat revista „Luceafărul”, unde a publicat majoritatea versurilor proprii, prima semnată cu numele real fiind „Sfârşit de septembrie”.
Pentru volumul „Poezii” – apărut în 1905, ce cuprindea toate versurile scrise până atunci (printre care se numărau şi cunoscutele: „Plugarii”, „Noi”, „Oltul”, „Rugăciune”), Goga a primit, în 1906, Premiul „Năsturel – Herescu” al Academiei Române.
În 1906 s-a căsătorit cu Hortensia Cosma, fiica unui influent om politic, director al Băncii „Albina” din Sibiu, iar naşi au fost soţii Alexandrina şi Alexandru Vlahuţă.
În 1907 a înfiinţat revista „Ţara noastră”, în care a publicat articole critice referitoare la exploatarea ţăranilor şi guvernarea din acei ani.
În 1909 a apărut volumul de versuri – „Ne cheamă pământul”, iar după doi ani, culegerea de articole – „Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi”.
În urma articolelor din „Ţara noastră”, în 1911 a fost închis la Seghedin pentru o lună, acelaşi lucru repetându-se şi în 1913.
Tot în 1913, a fost membru al delegaţiei Partidului Naţional Român, care ducea tratative cu guvernul ungar pe tema drepturilor românilor din Transilvania.
În aceeaşi perioadă a apărut volumul „Din umbra zidurilor”.
În 1914 a publicat drama în trei acte – „Domnul notar”, a cărei premieră a avut loc la Teatrul Naţional din Bucureşti.
La 29 mai a fost numit membru corespondent al Academiei Române.
La sfârşitul anului, după ce s-a stabilit în Capitală, a devenit membru al comitetului Ligii Culturale şi, vreme de aproape trei ani, a susţinut conferinţe şi cuvântări pe tema intrării României în război şi înfăptuirea Unirii.
În 1915 a apărut volumul de articole – „Strigăte în pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală”, iar în 1916 – cel de poezii – „Cântece fără ţară”, precum şi ciclul de versuri „Război”.
În 1917 s-a înrolat ca soldat pe frontul din Dobrogea, iar după ocuparea Bucureştiului de către nemţi, s-a refugiat la Iaşi. Aici a luat parte la formarea Comitetului Naţional al Românilor emigraţi din Austro-Ungaria şi, alături de alţi scriitori, a editat ziarul „România”.
Mai apoi, a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Naţional pentru Unitatea Românilor, creat de Take Ionescu la Paris.
După Marea Unire, Octavian Goga a înfiinţat Partidul Naţional Agrar, acesta fuzionând cu Liga Apărării Naţional Creştine şi formând Partidul Naţional Creştin.
În 1919, a fost numit ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor.
În acelaşi an a cumpărat castelul de la Ciucea, pe care îl va reface în perioada următoare.
În 1920 a fost ales membru al Academiei Române, a fost numit ministru al Culterlor şi Artelor, apoi ministru de stat.
După divorţul de prima soţie, s-a recăsătorit (în 1921), cu soprana Veturia Triteanu, despre care, ulterior, s-a spus că făcea parte din serviciile secrete germane, cărora le raporta inclusiv despre activităţile soţului.
Între 1924 – 1925, Goga a fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români.
În 1924 a apărut volumul „Poezii” şi i s-a acordat Premiul Naţional pentru Poezie, dar şi Premiul „Mihail Sadoveanu” – pentru proză.
Între 1926 – 1927 a fost numit ministru de Interne.
În 1927 a apărut culegerea de articole – „Mustul care fierbe”, iar în următorul an, a scris piesa „Meşterul Manole”, care a avut premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Între 1929 – 1932, a fost vicepreşedinte al Academiei Române.
În 1930 a publicat o culegere de conferinţe, amintiri şi evocări – „Precursori”.
În 1931, la împlinirea a 50 de ani de viaţă, a primit titlul de „Doctor Honoris Causa” din partea Facultăţii de Litere şi Filosofie din Cluj.
În 1934 a publicat volumul „Fragmente autobiografice. Mărturisiri literare”.
În perioada 28 decembrie 1937 – 10 februarie 1938, Goga a fost prim-ministru, activitatea sa fiind controversată, mai ales din cauza emiterii Decretului nr. 169 privind revizuirea cetăţeniei.
La 5 mai 1938, a avut un atac cerebral, în timp ce se afla în curtea castelului de la Ciucea, iar două zile mai târziu, a trecut la cele veşnice.
Autor: Pe o aripă de cânt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu