In Memoriam: Ion Pillat

Ion Pillat, poet tradiţionalist, eseist, editor şi publicist, traducător şi autor de antologii, nepot al lui I. C. Brătianu (pe linie maternă), s-a născut la Bucureşti, la 31 martie 1891, şi s-a stins la 17 aprilie 1945.

Şi-a petrecut copilăria la moşia Florica din Argeş, precum şi aproape de Prut, la Miorcani.

Şcoala primară a făcut-o în particular, la moşie, apoi a urmat studii la Piteşti, Bucureşti şi Paris.

În Franţa a dat bacalaureatul, iar între 1913 – 1914, a susţinut lucrările de licenţă în Litere şi Drept.

Ca poet a debutat în 1911, în „Convorbiri literare”, revista publicându-i versuri şi în următorul an.

În 1912, la Bucureşti, împreună cu Horia Furtună, a înfiinţat colecţia „Cărţi albe”, cu scopul de a edita poeţii acelor ani, primul fiind Al. Macedonski (volumul „Flori sacre”).

În acelaşi an, la Paris, Ion Pillat şi-a editat volumul de poeme în proză – „Cel din urmă sfânt”, iar la Bucureşti – primul volum de versuri – „Visări păgâne”.

În 1914 apare volumul „Eternităţi de-o clipă”.

În 1915 s-a căsătorit cu pictoriţa Maria Procopie – Dumitrescu, împreună având doi copii: Pia (n. 1916) şi Dinu (n. 1921).

În 1916 a editat volumul „Plumb” al lui G. Bacovia şi a preluat conducerea revistei „Flacăra”.

În calitate de secretar al lui Alexandru Vaida-Voievod, a participat la Conferinţa de pace de la Paris şi, în ziua semnării tratatului, a publicat într-o ediţie de lux, restrânsă, volumul „Grădina dintre ziduri”.

În 1922, împreună cu Tudor Arghezi, a scos revista „Cuget românesc”.

În 1923 a apărut volumul care i-a adus consacrarea ca poet tradiţionalist – „Pe Argeş în sus”.

În 1936 a primit Premiul Naţional pentru Literatură şi a fost ales membru corespondent al Academiei Române.

În perioada interbelică, până în 1938, a fost deputat şi senator.

A călătorit în Grecia, Spania şi Italia.

La 17 aprilie 1945, în timp ce era pe stradă, a suferit o congestie cerebrală care i-a fost fatală, în aceeaşi seară, Ion Pillat trecând la cele veşnice.

După 1945, din motive strict politice, poezia sa a fost considerată indezirabilă, iar fiul său (critic şi romancier, asistentul lui George Călinescu la Universitate) a fost îndepărtat de la Facultatea de Litere, condamnat la închisoare, iar manuscrisele acestuia – confiscate şi distruse.

Alte volume de versuri: „Amăgiri” – 1917, „Satul meu” - 1925, „Biserica de altădată” - 1926, „Florica” – 1926, „Întoarcere” – 1927, „Limpezimi” - 1928, „Scutul Minervei” - 1933, „Poeme într-un vers” - 1935, „Caietul verde” – 1937 (ediţie definitivă), „Ţărm pierdut” - 1937, „Umbra timpului” - 1940, „Balcic” – 1942, „Împlinire” – 1942, „Poezii” – 1944 (cuprinzând întreaga operă lirică pe care a scris-o între 1906 – 1941) etc.

Volume de eseuri şi critică: „Portrete lirice” şi „Tradiţie şi literatură”.

Piese de teatru: „Dinu Păturică” (comedie în patru acte, care a avut premiera la Teatrul Naţional din Bucureşti, în 1925) şi „Tinereţe fără bătrâneţe” (o adaptare pentru teatru a celebrului basm cu acelaşi nume, premiera având loc în 1926, tot la Naţional).

Alte volume pe care le-a editat:

- 1921 – „Poezia toamnei” – antologie a poeziilor despre toamnă;

- 1925 – „Antologia poeţilor de azi”;

- 1942 – o antologie de traduceri din poezia germană.

Autor: Pe o aripă de cânt

Foto: Arhiva Radio România